Consecințele primirii cipului pe frunte sau pe mana dreaptă

Ortodoxiaîncatacombe

Explicaţie. Acest articol este pentru oamenii cinstiţi, de bună credinţă. Este interzis diversioniştilor. L-am publicat pe blog cu mai bine de doi ani în urmă, la 3 mai 2017, şi poate fi găsit în arhivele acestuia. N-am vrut să-l readuc în atenţia cititorilor cu ocazia Sinaxei de la Botoşani, pentru a nu intra într-un joc diversionist murdar. De altfel şi Părinţii prezenţi la Sinaxă au refuzat să discute despre implantarea cipurilor, şi bine au făcut, pentru a nu da satisfacţie hulitorilor de profesie, care voiau să le schimbe agenda. Aducându-l iarăşi la arătare, fiecare va constata că, după doi ani, nu şi-a pierdut câtuşi de puţin actualitatea. Suntem preocupaţi în cel mai înalt grad de primejdiile care ne pândesc la fiecare pas, în lupta noastră pentru Sfânta Ortodoxie.

Este din ce în ce mai evident că însemnarea populaţiei va consta în implantarea unui cip pe frunte sau pe mâna dreaptă…

Vezi articolul original 605 cuvinte mai mult

Salvați femeia! O altă soluție pentru a elimina suferința din societate.

De ceva vreme, urmărim cu toții în mass media, îndurerați, detalii din cazurile de la Caracal și cum se scot la iveală dovezi nenumărate despre sacrificarea și sacrificiul fetelor/femeilor românce. Eu am mai tras un semnal de alarmă pe acest subiect într-un articol mai vechi, intitulat „Despre prostituatele care nu sunt prostituate și carnea care nu e de vânzare”, pe care îl puteți citi AICI.

Adevărata problemă în acest caz nu este infracțiunea acelui individ căruia nu merită să-i menționăm numele (așa cum nici lui nu i-a păsat cum le cheamă pe acele fete violate de el, nu erau decât niște obiecte pentru el…), ci boala întregului „regn” masculin de la noi din țară. Desigur, există excepții, însă trebuie să recunoaștem că mentalitatea colectivă este că femeia trebuie ținută sub papuc, trebuie intimidată, femeia trebuie să se supună oricum și indiferent de cerință, iar acest lucru NU ESTE ADEVĂRAT! Astfel de bărbați sunt niște lași, niște incapabili de sentimente care preferă să spună că „femeile sunt curve” decât să se cizeleze pe sine, să se sacrifice pentru femeia de alături și să-și dedice viața protejării ei cu orice preț. ASTA este menirea unui bărbat! Asta e și învățătura creștină pe care o aud toți la cununia religioasă, dar căreia îi pervertesc înțelesul pentru a se mula pe interesele lor egoiste.

În schimb, femeile din România Continuarea

Cum mi-a schimbat Michael Jackson viața

Cand eram copil, am găsit la tutungeria din colțul blocului o revistă, pe care am cumpărat-o (împreună cu niște chibrituri, după care mă trimiseseră ai mei). Se numea ”Bună seara”. Nu o mai văzusem până atunci, și nici după aceea nu am mai văzut vreun număr nou, deși am mai căutat-o. Trebuie să fi fost 1989, fiindcă întotdeauna am ținut minte că aveam 10 ani în acel moment. Era prima oară când citeam despre actori și cântăreți străini… Eu fusesem familiarizată, până atunci, doar cu ”Steagul roșu”, ”Scînteia” și ”Flacăra”. Astea erau ziarele care se citeau în perioada de final a comunismului.

La acea vârstă, uriașa mea suferința era că mâncam deseori bătaie de la tatăl meu. Motivele erau variate, dar nu am simțit niciodată că erau meritate. Era strict în general, iar când venea vorba de școală, nu accepta nimic mai puțin decât perfecțiunea. Ceea ce, evident, nu aveam cum să obțin, mai ales cu mintea mea de copil care nu știe nimic despre lume și despre viață. Am învățat mereu bine, dar nu am fost niciodată prima. Eram a doua, a treia… Asta îl „omora” pe tatăl meu! Tot timpul îmi reproșa că nu sunt mai ambițioasă. Nu înțelegeam de ce ar trebui să fiu atât de disperată să fiu eu prima… Eu mă simțeam bine în pielea mea așa cum eram, nu simțeam nevoia să mă zbat mai mult pentru școală. Nu știu de ce am fost mereu așa.  Chiar și învățătoarea îmi spunea ”brânză bună în burduf de câine”. Evident, nici măcar nu înțelegeam zicala asta pe atunci… Acum, mă gândesc că eram așa visătoare tocmai fiindcă resimțeam stresul din relația cu tatăl meu și pentru că îmi doream liniște… Nimic nu mă făcea mai fericită decât să merg la țară și să fug singură în livada de pe deal și să stau întinsă în iarbă ore întregi cu o carte în mână, sau să mă plimb în pădurea de alături… Eram un copil sensibil și simțeam din plin efectele negative ale relației cu un tată sever ca al meu.

În acest context, am citit pentru prima oară în viața mea un articol despre Michael Jackson, în revista despre care vă povesteam… Nu știam cine este, România avea granițele închise pe atunci, însă ceva m-a dat peste cap complet citind acele rânduri… Continuarea