Ce cadouri am cumpărat pentru profesori anul acesta

Familia noastră este foarte mulțumită de școala la care merg copiii noștri. Si nu doar fiindcă acea școală obține, an de an, rezultate foarte bune, ci și pentru că are un colectiv de profesori excepțional. Ne simțim cu toții ca într-o familie, sunt foarte transparenți cu parinții și colaborăm minunat la educația copiilor noștri. De aceea, că tot venea serbarea de Crăciun, am „conspirat” cu ceilalți părinți și am ales niște cadouri frumoase ca să le amintească mereu de aprecierea noastră pentru dăruirea cu care ajută la creșterea și formarea acestor copilași.

Am căutat printre multe propuneri handmade (fiindcă îmi doream ceva unicat, nu ceva ce putea să-și ia orice profesor din supermarket) și am ales cu toții creațiile lui Cami de la Miriam Celeste Accessories. Pur si simplu, lucrările ei ne-au dat pe spate pe toti! E de ajuns să-i vezi pagina de minunății ce merg pe aceeași linie cromatică, diafană și feminină și te îndrăgostești instant!

jurnale

Am avut de ales între coliere din flori textile, jurnale frumos decorate, coronițe decorative, brâuri cu flori, plăcuțe cu binecuvântarea casei, rame foto si tot felul de alte accesorii.

coronita decor

Am ales niște coliere delicate, iar Cami a fost extrem de rapidă în a face coletul și a-l trimite, deși am avut un număr destul de mare în comandă… Asta a fost un mare plus și am apreciat enorm, mai ales că nu aveam prea mult timp la dispoziție până la serbarea școlară unde aveam de gând să împărțim aceste cadouri. Le-a împachetat frumos și le-a trimis prin curier rapid. Au ajuns de pe o zi pe alta, de la Arad la București.

Lucrul extraordinar pe care l-am obținut a fost că fiecare profesoară va purta un colier unic, handmade, deosebit de al altor colege de-ale ei. Chiar dacă se întâlnesc pe holurile școlii purtând colierele, nu vor avea un moment stânjenitor văzând același accesoriu la altcineva, ci fiecare va fi unică și se va simți apreciată cu adevărat!

rama

Am luat de  la Miriam Celeste Accessories și niște coronițe cu mărgele și cristale pe bază metalică pentru fetițele mele, dar și niște bentițe cu flori textile pe bază elastică pe care să le poarte la serbarea de Crăciun. Fetele mele sunt foarte încântate de aceste coronițe și ar merge peste tot cu ele, sunt cu adevărat spectaculoase! Cred că voi ține cont de această opțiune și când va trebui să aleg cadourile pentru zilele de naștere ale altor colege de clasă. Toate au fost extaziate când au văzut coronițele, bineînțeles! Arată fix ca niște coronițe demne de niște mici prințese.

Această prezentare necesită JavaScript.

Deja îmi imaginez câteva din aceste accesorii purtate la unele din ținutele mele la o nuntă sau un alt eveniment frumos!  Până atunci, mă inspir și eu de AICI ca să-mi fac o idee despre cum arată creațiile acestea minunate pe zâne de toate vârstele! 🙂

Voi făceați cadouri profesorilor când erați eleve? Și ce anume le ofereați? 

 

 

 

Anunțuri

40 de cadouri pentru femei – editie handmade

Odata cu venirea primaverii, toata lumea sarbatoreste Femeia, echivalentul iubirii, a gingasiei, a daruirii de viata. Cu mic, cu mare, incercam sa pregatim cel mai frumos dar pentru mama noastra, bunicile noastre, prietenele noastre. Dar, pe langa clasicele flori, ce altceva mai place femeilor? Aceasta este vesnica intrebare pe buzele tuturor cand vine vorba despre alegerea unui cadou. Daca inca nu v-ati hotarat, iata ca va ofer eu niste idei de creatii handmade absolut superbe! Este imposibil sa nu gasiti ceva pe gustul unei doamne sau domnisoare pe care o cunoasteti!

Daniela’s Decorations” a expus in magazinul ei niste cutii decorative extrem de frumoase, in culori placute ochiului si modele pe sufletul meu! Cred ca oricine ar dori sa primeasca asa un cadou!

danielas decoartions

De la „Handmade by Adina„, eu va propun acest set decorativ si cat se poate de fermecator! Lucrat impecabil, frumos si util, poate fi cadoul perfect sau puteti sa-l pastrati daca, odata ajuns in mainile voastre, nu va indurati sa-l dati mai departe! 🙂

Handmade by Adina

Cum toate doamnele si domnisoarele se asteapta, in primul rand, la un buchet de flori, eu va propun unul care sa dureze multi ani de acum inainte: unul de hartie, asamblat intr-un mod mirific, cum este cel de „Decoratiuni din hartie„, spre exemplu!

decoratiuni de hartie

Pe mine, mereu m-au fascinat aceste gentute de hartie impermeabila… Sunt o idee deosebita de cadou, ceva ce experimentezi de putine ori in viata! Va invit sa vedeti gentutele create de „Handmade by VEM” si imi veti da dreptate.

handmade by VEM

De asemenea, gasiti si la „CIA – gentute personalizate” creatii de acest fel, din hartie plastifiata, impermeabile, de diferite dimensiuni…

CIA 2

Cine spune ca un cadou de Ziua Femeii trebuie sa fie neaparat ceva ce se poate purta? Eu va recomand acest set pentru o bucatarie cu stil de la „Handmade by PR„! Nu-i asa ca este magnific?

handmade byy pr

Eluria Atelier” are, de asemenea, decoratiuni extraordinare, frumos lucrate, cu un design cat se poate de feminin si romantic. Va invit sa vedeti si celelalte produse ale ei!

eluria atelier

Viata printre picaturi” aduce un plus de utilitate in casa noastra prin aceste ceasuri cu aer rustic, dar moderne si fermecatoare! Sigur veti gasi ceasul perfect pentru casa voastra sau a unei doamne dragi voua!

Viata printre Picaturi

Un alt ceas extraordinar am vazut si la „Handy Turtle„. Decorat cu motive traditionale, ceasul poate fi oferit cadou cuiva atat din Romania cat si din strainatate, cu dor de tara…

handy turtle

Mogorushka” va imbie cu decoratiuni din fetru pentru o atmosfera de sarbatoare, decoratiuni ce vor incalzi atmosfera casei si o vor face mai primitoare.

Mogorushka

Art Craft Land” creeaza camere in miniatura, pe care le puteti personaliza fie prin adaugarea unui element la lucrarea deja existenta fie prin crearea unuia nou dupa ideile voastre (in functie de personalitatea destinatarului). Orice este posibil in lumea miniaturilor, limita este doar imaginatia fiecaruia!

Anca Handmade” a creat niste brelocuri atat de dulci incat fiecare fetita va dori sa le aiba! Doar uitati-va un pic la ursuletul asta si veti sti ce vreau sa spun…

Anca Handmade

Clau’s Crochet” va ofera nste rochite delicate si frumoase ca fetitele voastre, sigur ar fi indragite imediat de micutele printese!

claus crochet

A&D Handmade” va asteapta cu aceste bratari delicate, in modele atragatoare, dar si cu alte bijuterii la fel de finute.

AD handmade

Cum primavara este abia la inceput iar vremea calda nu este pe deplin aici, va propun, pentru serile reci, o caciulita incantatoare de elf de la „Croco Crochet„, o creatoare extrem de talentata!

crocos crochet

Matrioshka Handmade” m-a emotionat cu aceste talpite si mesajul de pe ele. Cu adevarat pline de inspiratie! Sunt sigura ca veti gasi o mamica ce are nevoie de aceste talpite cand se afla la volan sau puteti sa schimbati total mesajul scris.matrioshka handmade

Fetitele noastre se vor bucura si ele de primavara si de aprecierea noastra cu produsele de la „Accesorii pentru fetite„: bentite inflorate sau fundite colorate.

Zambete din lemn” ne propune jucarii pentru copiii nostri, niste creatii absolut perfecte, as spune eu! Din lemn natur, puteti sa le pictati si sa le decorati pe placul copilasilor.

zambete-din-lemn.jpg

Coco Duinu va ajuta sa imprimati fotografiile voastre preferate pe lemn, transformandu-le in tablouri.

coco duinu

De magazinul „Decoratiuni Katy Andrisan„, eu pur si simplu m-am indragostit! Figurine din ipsos pictate in culori pastelate, precum si alte decoratiuni ce isi asteapta noua casa…

decoratiuni Katy Andrisan

Bijuterii Natty” este extrem de talentata cand vine vorba de coliere!Eu am fost foarte incantata sa descopar coliere glamuroase cu maci si pietricele stralucitoare ca diamantele.

bijuterii natty

La „Flori, margele si alte cele” am gasit un alt colier bogat decorat, cu margele cusute pe fetru. Orice pulovar sau camasa va capata eleganta cu un astfel de colier!

flori margele si alte cele

CREativ” are o gama de bijuterii din fimo cu insertii metalice care merg numai bine la o tinuta de primavara…

CREativ

Handmade LarArt” va aduce accesorii de purat la urechi: cercei din fimo, din culorile cele mai vesele si modelele cele mai moderne.

handmade LarArt

Handmade by MadalinaB” ne ofera gulerase din margele, feminine si elegante, care vor improspata orice tinuta ati alege!

handmade by madalina

Coliere, puteti alege si de la „Decoratiuni fel de fel„, create in alt stil dar la fel de frumoase! Ca dovada, iata acest colier cu nuante de verde, in ton cu primavara.

decoratiuni fel de fel

La „Cufarul cu minuni handmade” am gasit acest colier crosetat plin de gingasie, cu flori de o culoare ce iti ramane in suflet!

cufarul cu minuni handmade

Bijuterii Ama” a creat bijuterii supradimensionate care anunta anotimpul cald si care par sa fie un simbol al frumosului din natura primavaratica!

Bijuterii Ama

De la „Ameo Stil” puteti comanda portofele de dama foarte frumoase, din materiale la alegere. Cu siguranta, vor fi foarte apreciate avand in vedere cat sunt de utile oricui!

Ameo Stil

Lucru manual” creeaza obiecte pline de originalitate, simboluri ale primaverii. Va invit sa o vizitati si sa va convingeti de frumusetea lor!

lucru manual

Cadouri handmade” este un magazin handmade, dupa cum ii spune si numele, unde gasiti o gama variata de produse atat pentru Ziua Femeii cat si pentru alte evenimente din viata voastra.

16473109_1233608796692831_5273388745662147522_n

In „Atelierul Danei” gasiti niste tablouri superbe din care am ales unul cu parfum de cafea. Mie mi s-a parut extraordinar!

atelierul danei

Tot din cafea, Mihaela Stefan a creat acest copacel cu 3 ramuri, foarte decorativ, parfumat si apreciat de un consumator al acestor boabe!

stefan mihaela

Monik Mandala’s” creeaza acest stil de tablouri, cu mandale. Vizitati produsele ei si sigur veti gasi un obiect potrivit pentru cadoul ce-l aveti in minte!

monik mandalas

Daca tot veni vorba despre tablouri, Ani Popa creeaza unele in fascinantul stil quilling, o adevarata arta ce neserita rabdare si mult simt pentru frumos. Sugestiv pentru aceste calitati este tabloul de mai jos, cu un paun absolut superb!

Ani Popa

De la „Atelierul de Creatie„, puteti alege niste cadouri inedite cu inscriptii direct in paginile unei carti sau decorate cu bechete de flori din material textil.

Atelierul lui Biscuite” m-a uimit cu aceste martisoare „#Rezist” care – este de la sine inteles! – au avut foarte mare trecere anul acesta la doamne si domnisoare, dar sigur veti gasi si altele care sa va placa… cum ar fi acest buchet diafan de ghiocei quilling!

Lia Liah va aduce creatii de purtat in piept chiar si dupa luna martie, cum ar fi acesti fluturasi minunati!

lia liah

Daca va doriti si alte accesorii, puteti alege si aceste bratari moderne si frumos lucrate de la „Bratari Impletite„. Sunt facute din paracord si trebuie sa vorbiti cu creatoarea lor mai inainte de a le cumpara pentru a calcula masura potrivita.

bratari impletite

Sapunuri impaslite” creeaza ceva ce eu nu am mai gasit in alta parte, si anume niste frumoase sapunele impaslite cu lana Merinos care exfoliaza si maseaza pielea in mod natural. Vizitati rapid acest magazin pentru a cumpara ceva exact pe gustul vostru, caci acum se lucreaza pe comanda!

sapunuri-impaslite.jpg

Alina Pavaliu ne rasfata cu scrub pentru corp cu cafea (produs 100℅ natural, handmade). Contine: cafea macinata, sare de mare, ulei de cocos virgin, unt de shea nerafinat, exfoliant din samburi de caise, ulei esential la alegere.

alina gabriela pavaliu

Produse cosmetice ne ofera si „Victoria Art„, atat de frumoase incat par numai bune sa te infrupti din ele! Imaginati-va cateva astfel de „bunatati” intr-un cosulet decorat… si gata, ati gasit cadoul cautat!

Victoria Art

Mariana Ticudean este o alta doamna foarte talentata care poate crea paturici de copii sau caciulite asa cum vi le doriti. Vizitati-o pe pagina sa si sunt convinsa  ca va reusi sa lucreze paturica ideala!

mariana ticudean

Wonderland Craft Store” creeaza altfel de fundite, unice printre produsele pe care eu le-am vazut pana acum, dar de mare efect! Va invit sa vizitati acest magazin si sa va convingeti!

Wonderland Craft Store

Cred ca, din multitudinea de minunatii ce au iesit din mainile unor doamne talentate, sigur ati gasit cel putin un cadou pe gustul vostru! Daca da, spuneti-ne si noua ce v-a placut! Daca, totusi, este altceva la care visati, va rog sa impartasiti cu noi acea dorinta! Poate reusim sa o indeplinim noi… 🙂

Martisoarele handmade – martisoare cu suflet

Mai sunt cateva zile si piepturile noastre vor fi pline de martisoare! Mi se umple sufletul cand vad cum traditiile noastre se intorc, incet-incet. Gata cu globalizarea, oamenii vor sa-si pastreze identitatea nationala si lupta pentru asta… Asa se face ca extrem de multi artizani, chiar daca au o alta activitate principala, se indreapta acum spre martisoare si ne ofera o gama atat de variata incat sigur veti gasi ceva pe gustul vostru, fie ca sunt floricele crosetate, quilling, din lut polimeric etc.

Am gasit niste artisti minunati care au creat niste martisoare extraordinar de frumoase ce abia asteapta sa fie oferite cu drag si m-am gandit sa vi-i prezint.

Crisshandmade creeaza niste martisoare quilling deosebite, cu modele de gaze, palariute, fluturasi, broscute, melci si multe altele.

crisshandmade

 

MODA LINA va ofera martisoare crosetate , in culori vii si lucrate perfect.

moda-lina

Flori, margele si alte cele este o pagina unde veti gasi martisoare din Fimo, vesele si cu aer primavaratic.

flori-margele-si-alte-cele

Bia Handmade creeaza unele dintre cele mai finute martisoare quilling! Sigur veti fi incantate sa-i faceti o vizita.

bia-handmade

Iulia Iulia m-a fascinat cu martisoarele ei quilling cu modele de ghiocel, trifoi, libelula si altele la fel de frumoase.

iulia-iulia

Dream & Create Handmade va imbie cu niste martisoare atat de frumoase incat nu-ti poti lua ochii de la ele: flori, inimioare, buburuze, toate pictate pe lemn de balsa sau decorate prin tehnica decoupage.

dream-and-create-handmade

Brehoi Andreea este o alta artista ce va va incanta sufletul in profunzime cu martisoare din portelan la rece pictat si din fetru. Doar priviti cat de frumoase sunt cele cu motive traditionale!

brehoi-andreea

brehoi-andreea-2

Diana Mihaela Mocanu va ofera un alt tip de martisor, unul textil, si ofera si o parte practica transformandu-l in clamita pentru parul fetitelor.

diana-mihaela-mocanu

Quilling by Miky va ofera niste brose cu flori pastelate, din material textil, care pur si simplu striga „A venit primavara!”. 🙂

quilling-by-miky

Julia’s Handmade este un alt loc din care va puteti procura martisoare cu motive traditionale. Palariutele din imagine cred ca v-au convins deja ca merita sa va luati cateva de acolo pentru a le oferi celor dragi.

julias-handmade

L’Ateliemn creeaza ceva absolut minunat si rar intalnit: martisoare cusute pe etamina si incadrate in lemn.

lateliemn

Roxana Glod creeaza, de asemeni, niste martisoare de fetru absolut minunate. Sigur va veti indragosti de ele!

roxana-glod

Astept cu nerabdare sa imi spuneti voi ce martisoare v-ati luat? Care sunt preferatele voastre sau ce creatii ati vrea sa gasiti?