Amintirea preferata a copilariei mele

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la nazdravaniile pe care le faceam in copilarie, ma ia cu lesin! De la cocotatul pe sifonier si aruncatul pe pat de acolo, din varf, pana la mers pe bloc pentru a face plaja si la urcatul in toti copacii, indiferent de inaltime, pentru a culege fructe, pe toate le-am facut!

Eu sunt unul din copiii care au crescut cu cheia de gat fiindca parintii erau la serviciu. Asa era pe atunci… Stateam cateva ore singuri in fiecare zi dupa ce veneam de la scoala, iar afara mergeam singuri, nesupravegheati. Acolo, ne intalneam cu aceiasi prieteni in fiecare zi.

kids-2953756_1920

Eu locuiam Continuarea

Reclame

Ce-ai face dacă, într-o dimineață, te-ai trezi iar la vârsta de 14 ani?

De curând, mi-a fost pusă această întrebare și nu am putut să dau un răspuns atunci, pe loc. Nu pentru că n-aș fi avut ce spune, ci tocmai fiindcă ar fi atât de multe lucruri pe care le-aș face diferit…

adolescenta zambind surpriza in oglinda ce ai face daca

În primul rând, când spun 14 ani, îmi vine în minte relația nu tocmai bună pe care o aveam atunci cu părinții mei. Nu prea ne înțelegeam unii pe alții, parcă eram din lumi diferite. Un tată strict, o mamă supusă care încerca, totuși, să mă răsfețe, iar unul dintre copii (adică eu, cea mai mare), rebela, care lua aceste gesturi care cerșeau dragoste de bune, de parcă mi s-ar fi cuvenit. Poate pentru că imitam, subconștient, comportamentul tatălui meu care doar cerea și se făcea… Nu căutam o relație cu ai mei. Aveam cărțile mele din care citeam la orice oră din zi și din noapte. Ai putea spune că era un lucru bun, că mi-au umplut capul de cultură… Poate. Însă, pe lângă generalitățile aflate, modul în care ți se cizelează gândirea și comparațiile pe care le faci, fără să-ți propui, cu viața ta reală, te aduc în starea în care începi să te îndoiești de ceea ce ai, vezi totul la modul idealist și, încet-încet, ajungi să critici fiecare gest și mișcare a celor din jur pe motiv că tu te-ai convins, din cărți, că altcumva e mai bine. Poate nu e valabil pentru toată lumea, dar eu, din cauza stricteții tatălui meu, am fost o tânără care a stat mai mult inchisă în camera ei, cu cartea în mână, și poate că multele laude din partea celorlalți mi se urcaseră la cap și mă înțepa ghimpele mândriei. Aș vrea să fi știut atunci ce știu acum, să fi schimbat ceva în comportamentul meu, să fi avut mai multă blândețe, mai multă recunoștință și mai multă maturitate… Abia pe băncile facultății am mai apucat la minte și-mi dădeau lacrimile când mă gândeam la eforturile pe care le făceau părinții pentru mine. Nu am fost nicicând fiica ideală, iar pentru asta îmi pare foarte rău. Nu știu sigur dacă mi-ar fi stat, cu adevărat, în putere să schimb ceva (dat fiind că mi se și cerea mereu mai mult), dar mi-aș dori să fi fost un pic altfel, un pic mai bine din acest punct de vedere. Modul în care pot să corectez trecutul este să aplic lecțiile învățate în relația cu proprii mei copii și încerc să le umplu sufletul de afecțiune și încredere în sine (citeste si „Am îmbătrânit, nu mai sunt cool”). Eu am fost extrem de timidă, ca și copil (cred eu că tot din cauza stricteții tatălui meu), iar asta nu mi se pare că a fost bine. Am fost nedreptățită deseori de alte persoane și am pierdut mult din cauză că nu aveam curajul să vorbesc, să-mi spun părerea sau să cer să se repare nedreptatea. Asta m-a demotivat complet de multe ori și nu am realizat lucrurile de care acum îmi dau seama că mi-ar fi prins bine sau că m-ar fi făcut fericită.

Un alt lucru pe care-l regret este că, deși la 14 ani mă convinsesem că Dumnezeu există, nu m-am rugat mai des. Rugăciunea este atât de puternică și modelează atât de frumos caracterul! Cred că aș fi avut mai multă nevoie de așa ceva pentru smerenie, iar relația mea cu părinții ar fi fost, automat, mai bună. Rugăciunea te face să te simți mai fericit, mai liniștit, vezi lucrurile mai clar, îndepărtează frământările fără rost. Așa cum spunea și Iisus, la ce-ți folosește să-ți faci griji? Poți să adaugi la înălțimea ta dacă îți faci griji mai multe? Lasă totul în grija lui Dumnezeu, că El știe mai bine ce ai tu nevoie cu adevărat…

La 14 ani, nu aveam Internet, bloguri si Google unde să mă interesez și să aflu lucrurile pe care nu le puteam afla la oamenii mari din preajma mea, dar, dacă ar fi să am ACUM 14 ani,  în era tehnologiei, cu mintea de acum, cred că aș putea să realizez mult mai multe lucruri și pe plan profesional și financiar. Tinerii din ziua de azi au mult mai multe șanse să-și croiască un viitor frumos, au mult mai multe opțiuni și uneltele necesare pentru a realiza orice își doresc. Acum, deși am câteva proiecte conturate în mintea mea, se pare că nu mai am suficient timp pentru toate astea, ci doar responsabilități de adult și de familist…

Ce nu ar trebui să schimb sunt sensibilitatea pe care o aveam și pasiunea, modul în care mă implicam cu totul când îmi placea ceva. Nu aș schimba visul de a cunoaște cât se poate de mult lumea asta, de-a trăi iubirea la modul ideal, de-a pune inimă în tot ce ține de copii, de-a fi cea mai bună versiune a mea.

Tu ce ai face dacă mâine dimineață te-ai trezi și ai avea 14 ani??? Ce ai schimba la viața ta? Sau ești perfect mulțumită de cum au decurs lucrurile și ai lăsa totul așa cum a fost? Spune-mi în rubrica de comentarii, abia aștept să cunosc și experiența ta de viață!

 

Sursa foto: Shutterstock

 

 

 

 

Calatoria lui Prichindel – pentru femei cu pitici…

carte pentru copiiNu e blog pentru mamici,
Da’-s femeie cu pitici.
Nu pe creier, ci in casa.
Cand ii chem, se umple-o masa!

Si piticii mi-au soptit:
„Vrem o carte de citit.”
Si-atunci, mi-a venit ideea!
Am cartea de la Andreea…

Carticica cu povesti.
Ca ea, alta nu gasesti!
Cu pagini de colorat,
explorat si adorat.

carte pentru copii 5

„Calatoria lui Prichindel”
Scrisa de Andreea Anghel.
Daca vrei sa-ti iei si tu,
Uite-aicea emailu’!
calatorialuiprichindel@gmail.com

carte pentru copii 6 mame mamici femei

Poti sa intri pe pagina
Daca vrei adrenalina:
https://www.facebook.com/calatorialuiprichindel/
Te-asteptam sa o citesti,
Piticii sa ti-i iubesti!

carte pentru copii 2