Amintirea preferata a copilariei mele

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la nazdravaniile pe care le faceam in copilarie, ma ia cu lesin! De la cocotatul pe sifonier si aruncatul pe pat de acolo, din varf, pana la mers pe bloc pentru a face plaja si la urcatul in toti copacii, indiferent de inaltime, pentru a culege fructe, pe toate le-am facut!

Eu sunt unul din copiii care au crescut cu cheia de gat fiindca parintii erau la serviciu. Asa era pe atunci… Stateam cateva ore singuri in fiecare zi dupa ce veneam de la scoala, iar afara mergeam singuri, nesupravegheati. Acolo, ne intalneam cu aceiasi prieteni in fiecare zi.

kids-2953756_1920

Eu locuiam intr-un bloc cu mai multe scari, construit in forma de U. Ma jucam mai mult cu copiii de pe scara mea, de la scara din stanga si de la cea din dreapta. In spatiul interior (dintre laturile blocului), exista o portiune cu ciment pe jos unde saream coarda, desenam sotronul si „frunza”, jucam fotbal, dar si una chiar mai mare acoperita cu iarba unde intindeam paturile si ne jucam de-a doctorul cu papusile. Ne mai deranja foarte rar cate o Dacie care voia sa se parcheze la locul ei.

Ce lungi erau zilele pe atunci! Desi faceam multe nazbatii impreuna cu vecinii si prietenii mei de joaca, am si amintiri frumoase, ca doar nu eram animale salbatice! Sau, ma rog, nu tot timpul… 🙂

In grupul meu de prieteni, diferenta de varsta dintre noi era mica, de 1-2 ani, iar eu aveam avantajul de-a fi cea mai mare dintre ei. Asa se face ca eu am fost cea care a pus la cale o activitate artistica intr-o vara. Practic, am organizat un spectacol impreuna cu prietenii mei si fiecare trebuia sa recite o poezie sau sa cante un cantecel. Pe langa asta, am mai adunat toate fetele intr-o formatie de dans modern si am alcatuit noi o coregrafie pe care am exersat-o zile intregi. Am repetat si pentru o piesa de teatru cu „Scufita Rosie”.

Eu am creat dansatoarelor fustite din hartie creponata incretite la poale. Asa vazusem la scoala, acolo unde dansasem la serbari si alte evenimente scolare. Am cusut si niste trese din panglica tricolora ca sa le ofer copiilor. Stiu, nu prea are sens, nu radeti, dar era epoca pionierilor si mie imi placeau foarte mult accesoriile astea… Imi cheltuiam toti banii mei de buzunar pentru acest spectacol. Eram cu tot sufletul acolo, ce mai!

In ziua spectacolului, a adus fiecare ce putea de acasa ca sa alcatuim recuzita pentru piesa de teatru: un cosulet, o sticla de iaurt, un batic etc. Eu lucrasem de zor la desfasurator si eram tanti prezentatoarea. Scena noastra a fost spatiul de la iesirea din scara de bloc, iar dupa usile metalice era backstage-ul… 🙂

Spectacolul ne-a adus satisfactie si am primit multe intrebari de la alti copii, curiosi de ce s-a intamplat si din care reiesea regretul ca nu au fost prezenti la spectacol. De aceea, dupa o vreme, mi-a incoltit in minte ideea ca as putea organiza ceva mai mare si mai frumos la care sa asiste cat mai multi copii.

Am cerut celor care participau la spectacol sa aduca de acasa niste bani din care sa cumpar premii. Fiecare a adus cat au vrut parintii sa-i dea: 2 lei,  3 lei, 5 lei… Am facut lista si, cu banii stransi, am cumparat niste carticele pentru copii de la libraria de peste strada.

Urma sa fie ditamai show-ul, nu gluma! Asadar, scena s-a mutat in afara scarii de bloc, ca sa putem fi urmariti mai bine de toti spectatorii. Am rezolvat usor si cu scaunele din „sala de spectacol”: am luat lazile de lemn depozitate in fata centrului de colectare sticle si borcane de la parterul blocului, le-am intors cu fundul in sus si le-am asezat in semicerc. Oricum, nu era nimeni acolo sa ne mustruluiasca fiindca aveau program doar de 2 ore pe zi.

Daduseram sfara in tara despre marele nostru show. Urma sa fie la o anumita ora, intr-o anumita zi. Programul era acelasi: cantece, poezii, dans modern si piesa de teatru. A fost lume multa. Vreo 20 de copii. 🙂 Pe unii, ii cunosteam doar din vedere, dar eram incantati ca avea cine sa ne aplaude. Desenasem cu mana mea diplome cu numele fiecarui copil participant si toata lumea a fost fericita.

Uneori, devin nostalgica dupa acele vremuri… Mi-as dori sa existe mai putine calculatoare. Poate, asa, copiii s-ar juca mai mult unii cu altii si si-ar cultiva un pic mai mult creativitatea…

Voi ce amintiri deosebite aveti de cand erati copii? Sunt sigura ca aveti ce povesti si ca aveti amintiri cel putin la fel de frumoase! Scrieti un comentariu cu cateva ganduri!

Daca v-a placut si vreti sa mai cititi articolele mele, nu uitati sa va abonati la newsletter! Veti primi in casuta de email o instiintare de fiecare data cand apare ceva nou. Sa aveti parte numai de lucruri bune!

 

Sursa foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s